Despre mine

Salut!

Sunt Hane și desenez de când știu. Cam de pe vremea când am învățat țin un creion în mâ am început desenez tot felul de obiecte, personaje și omuleți și continui fac asta și acum. Desigur tehnica s-a mai perfecționat în timp, însă pasiunea a rămas la fel de vie ca atunci când eram la grădiniță. Abia învățasem îmi scriu corect numele, dar știam cu siguranță desenez un omuleț (bine.. nu știam exact, dar puteai intuiești ușor -i un om).

Între timp am mai crescut și am studiat puțin arta. Am făcut un liceu de arte unde am învățat pictură, o facultate tot de arte unde am studiat moda și designul vestimentar (și aici am ilustrat omuleți, ce bine) iar apoi am urmat un curs de grafică publicitară  știu cum e cu sfEra digitală.

Ca acum mulți ani încă desenez, în special oameni sub toate formele. Fac portrete în creion sau cărbune, îi pictez în ulei, uneori pe diferite suprafețe, sau îi ilustrez, așa cum cred eu de cuviință, cu liner și guașe. Îmi place redau trăiri și emoții prin personaje, poziționez omul în centrul unor situații (omuleții mei sunt fericiți sau exprimă drag și iubire dar nu-i general valabil) sau desenez obiecte și locuri cu care tot ei rezonează.

Așadar, daca te-ai uitat prin creațiile mele și ai simțit te identifici cu una din ele sau ai prins drag de alta, înseamnă arta mea și-a atins scopul.